Am obosit. Lumea din jurul meu isi cauta fericirea in ceea ce eu nu regasesc. Ma uit la oameni pe strada si le privesc indelung fetele. Trist, tristi, tristete. Unora le-a murit zambetul, altora li s-au spulberat sperantele copilaresti. Iar altii... sunt doar prea tineri.
Intre petalele unei flori sta ascunsa tandretea, in ghimpii unui trandafiri sta dragostea cu ale ei suferinte, dar in ochii oamenilor de pe strada sta infipta adanc lacomia si vesnica nemultumire. Mai rar un zambet cald, mai rar o privire catre cer, mai rar un lucru marunt. Doar copiii parintilor aduc din nimic fericirea. Pana cresc si apar discrepantele generatiilor, raul din oameni, privirile reci de neviata. Caci vai de parintii care nu asculta de copiii lor. Si vai de copiii care nu cred in parintii lor.
Si am obosit inca o data... Prapastii de suflet...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu